Interviu Steaua TV: Camelia Potec pregătește o nouă generație de campioni

Campioană olimpică la natație în 2004, în proba de 200 m liber, Camelia Potec este azi unul dintre cei mai apreciați președinți de federații sportive din România.

La 16 ani distanță de la momentul urcării pe prima treaptă a podiumului la Jocurile Olimpice de la Atena, Camelia construiește, alături de echipa sa din cadrul Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, o nouă generație de campioni.

În vârstă de 38 de ani, Camelia Potec speră să trăiască și din postura de președinte bucuria cuceririi unei medalii la Jocurile Olimpice. Poate chiar anul viitor, la Tokyo!