Rugbyștii de la Steaua, emoționați înaintea primului meci pe noul stadion!

24 septembrie 2021 va fi o nouă zi ce va intra în istoria clubului Steaua București. Vineri, de la ora 12:00, echipa de rugby din Ghencea va susține primul meci oficial pe noua arenă, în compania celor de la Universitatea Cluj.

Chiar dacă au emoții înaintea disputei de vineri, elevii lui Dănuț Dumbravă rămân concentrați pe obiectivul sezonului în Superliga Națională de Rugby.

Biletele pentru acest joc se vând de miercuri și până vineri, la casieria stadionului Steaua, iar abonamentele de la fotbal sunt valabile și la meciul de rugby.

Partida dintre Steaua București și Universitatea Cluj, din etapa a zecea a Superligii Naționale de Rugby va fi transmisă LIVE pe canalul de YouTube Steaua TV.

Abonează-te la canalul de YouTube STEAUA TV!