VOLEI LIVE (ORA 17:00): Steaua București – CS Olimpia Titanii (Cupa României)

Echipa Steaua București întâlnește azi, 23 februarie 2022, pe CS Olimpia Titanii București, în partida retur din sferturile de finală ale Cupei României la volei masculin, sezonul 2021-2022.

Meciul va avea loc în Sala Mihai Viteazul din București, de la ora 17:00, iar accesul spectatorilor este permis. Biletele se pot achiziționa direct de la intrarea în sală, iar prețul unui tichet este de 10 lei.

În tur, formația pregătită de Silviu Oancea și Dan Duroaia s-a impus cu 3-1.
Deja calificate în semifinale sunt SCM Zalău și SCMU Craiova, în timp ce Dinamo București și Arcada Galați își vor disputa tot azi locul în penultimul act al competiției.

Partida Steaua București – CS Olimpia Titanii va fi transmisă LIVE și EXCLUSIV pe canalul de YouTube Steaua TV.